ANUNT DESFASURARE CONCURS 15.07.2011 (mai mult ...)
Direcţia Generală Organism Intermediar pentru P.O.S.C.C.E din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică organizează concurs pentru ocuparea posturilor contractuale pe perioadă determinată, în cadrul Proiectului ,,Sprijin pentru DG OI Cercetare în vederea creşterii capacităţii administrative”, după cum urmează:
- 2 posturi în cadrul Serviciului Monitorizare la Bucureşti.
Conditii de participare:
- studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent;
- cunoştinţe de operare pe calculator;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- spirit de iniţiativă şi creativitate;
- abilităţi de comunicare şi mediere;
Persoanele interesate vor depune un dosar care va cuprinde:
- curriculum vitae (format european);
- copii ale diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
- copie după actul de identitate.
Dosarele vor fi depuse până în data de 07 iulie 2011 la sediul autorităţii din str. Mendeleev nr. 21-25 et.3 camera 315, iar concursul va avea loc în data de 15 iulie 2011 ora 10 în acelaşi sediu camera 301.
Concursul va consta în două probe:
- selecţia dosarelor de concurs ( dosarele care nu întrunesc condiţiile solicitate vor fi respinse);
- interviul, prin care se verifică cunoştinţele profesionale de specialitate în concordanţă cu bibliografia afişată.
Promovarea interviului se face ca urmare a obţinerii notei minime de 7.
Persoanele declarate admise vor prezenta la semnarea contractului individual de muncă adeverinţa medicală şi cazierul judiciar.
Bibliografia:
1. Documentul Cadru de Implementare (DCI) pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice, aprobat prin Ordinul MECMA nr.50/6.01.2011:
http://amposcce.minind.ro/
2. Hotărârea de Guvern nr.457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale (MO nr.364/13.05.2008)
3. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată prin Legea 362/2009 cu modificările şi completările ulterioare (OUG 120/2010).
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane, tel. 021.3183060 begin_of_the_skype_highlighting 021.3183060 end_of_the_skype_highlighting.
Director General,
Dana Violeta GHEORGHE
Anunţuri
Ultimele actualizari
-
SEERA-EI Pilot Joint Call in „Research and Skill Building in Scientific Cloud Computing“
In data de 15 May 2012, consortiul proiectului European SEERA-EI (South East European Research Area for eInfrastructures) a lansat apelul transnational pilot in domeniul “Research and Skill Building in Scientific Cloud Computing”, cu participarea partenerilor din urmatoarele tari: Bulgaria, Grecia, Moldova, Romania, Serbia si Turcia.
-
BUGETUL PE ANUL 2012 ŞI PLĂŢI EFECTUATE
-
Oportunitati pentru cercetarea in domeniul transporturilor - Transport Research Information Days 2012, 18 -19 iulie, Bruxelles
-
“The Ocean of Tomorrow INFODAY” - 6 iunie 2012, Bruxelles.
-
ANUNŢ - declanşare procedură de atribuire proiect
Declanşarea procedurii de atribuire a proiectului “Sistem informatic integrat pentru identificarea, arhivarea şi diseminarea bazelor de date şi a indicatorilor din cercetarile sociale”


